Parteneriatul public-privat reprezintă un subiect tot mai des abordat în ultimele luni, în contextul celei mai recente modificări aduse cadrului normativ care reglementează acest concept, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 39 din 10 mai 2018 privind parteneriatul public-privat („O.U.G. nr. 39/2018”), promulgată cu obiectivul de a stimula proiectele de investiţii publice cu impact semnificativ în economie şi realizarea de investiţii private[1] .
De altfel, conceptul de parteneriat public-privat nu este deloc nou. Înțelegând utilitatea unui astfel de parteneriat, Comisia Europeană a adoptat încă din anul 2004 Cartea Verde cu privire la parteneriatul public-privat și dreptul comunitar referitor la contractele publice și concesiuni („Green Paper on public-private partnerships and Community law on public contracts and concessions”)[2], abordând pe această cale subiecte sensibile precum dezvoltarea conceptului de parteneriat public-privat, dificultățile întâmpinate în practica de ţările membre în vederea implementării sale, precum și elementele comune care trebuie să caracterizeze un astfel de parteneriat.
Legislația din România a cunoscut mai multe modificări în procesul de clarificare a manierei de implementare a parteneriatul public-privat, existând o serie de acte normative adoptate începând cu anul 2010 prin care s-a încercat adaptarea acestui mecanism de colaborare public-privat la realitățile economico-politice. Astfel, după Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010 (care nu și-a dovedit funcționalitatea și care a fost abrogată de art. 117, litera A. din capitolul VII Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii), precum și după abrogarea mai recentei Legi nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat, în luna mai 2018 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 39/2018, actul normativ care reglementează în prezent instituția parteneriatului public-privat.
În ciuda cadrului legal în vigoare, care se dovedeşte a fi mai actual și mai adaptat cerințelor economice decât actele normative anterioare, în continuare în România nu se inițiază astfel de proiecte, existând dubii cu privire la posibilitatea efectivă, reală a autorităților publice de a implementa parteneriate public-private și observându-se o dorință relativ redusă a jucătorilor din mediul privat de a se implica în astfel de proiecte cu caracter de noutate pentru țara noastră.
Ce este parteneriatul public-privat?
Conform Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice și servicii în România, Ediţia I din anul 2009[3], parteneriatul public-privat reprezintă orice tranzacție care transferă responsabilitatea generală pentru furnizarea unui serviciu public sau pentru realizarea unei investiții cu scop comercial către o companie privată, în timp ce autoritatea publică competenta își păstrează responsabilitatea politică, devenind partener la profit și pierderi.
O.U.G. nr. 39/2018 circumstanţiază această definiție generică și prevede că parteneriatul public-privat are ca obiect realizarea, respectiv reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri care vor aparţine patrimoniului partenerului public, precum şi/sau operarea unui serviciu public. Prevederile acestui act normativ se aplică de către partenerul public pentru implementarea unui proiect, în cazul în care studiul de fundamentare a proiectului (etapă prealabilă obligatorie pentru demararea unui proiect de parteneriat public-privat, având că scop stabilirea eficienței economice a proiectului) demonstrează inclusiv faptul că mai mult de jumătate din veniturile care urmează să fie obţinute de către societatea de proiect din utilizarea bunului/bunurilor sau operarea serviciului public ce formează obiectul proiectului provin din plăţi efectuate de către partenerul public sau de către alte entităţi publice în beneficiul partenerului public.
Pentru a se aplica mecanismul parteneriatului public-privat, proiectul avut în vedere trebuie în mod obligatoriu analizat prin raportare la următoarele caracteristici:
- cooperarea dintre partenerul public şi partenerul privat, în vederea implementării unui proiect public, trebuie să aibă o durată relativ îndelungată de derulare a raporturilor contractuale, de peste 5 ani, care sa permita partenerului privat recuperarea investiţiei şi realizarea unui profit rezonabil;
- finanţarea proiectului trebuie să se realizeze în principal din fonduri private şi, după caz, prin punerea în comun a fondurilor private cu fonduri publice;
- trebuie sa fie distribuite riscurile între partenerul public şi partenerul privat, în funcţie de capacitatea fiecărei părţi contractante de a evalua, gestiona şi controla un anumit risc.
Care sunt părţile unui contract de parteneriat public-privat?
Partenerul public, inițiatorul unui astfel de proiect, nu poate fi decât o entitate care întrunește totodată calitățile necesare pentru a fi autoritate contractantă sau entitate contractantă, în sensul dat acestor noțiuni de art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, precum şi de art. 9 şi 10 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
În ceea ce privește investitorul privat, acesta poate fi doar o persoană juridică sau o asociere de persoane juridice, română sau străină, care şi-a manifestat interesul de a participa în cadrul procedurii de atribuire a contractului de parteneriat public-privat și care nu aparține categoriilor de parteneri publici definiți de același act normativ. În eventualitatea semnării contractului de parteneriat public-privat, investitorul privat va deveni partenerul privat.
Care sunt formele de parteneriat public-privat?
În ceea ce privește categoriile de parteneriat public-privat, legiuitorul reglementează că se poate adopta fie varianta parteneriatului public-privat contractual (realizat în temeiul unui contract încheiat intre partenerul public, partenerul privat și o societate nouă al cărei capital social este deținut integral de partenerul privat care vă acționa ca societate de proiect), fie varianta parteneriatul public-privat instituțional (inițiat în temeiul unui contract încheiat între partenerul public și partenerul privat, prin care se constituie de către partenerul public și partenerul privat o societate nouă, care va acționa ca societate de proiect și care, ulterior înregistrării în registrul societăților, dobândește calitatea de parte la contractul de parteneriat public-privat respectiv).
Care este maniera de finanţare a investiţiei care va constitui obiectul unui contract de parteneriat public-privat?
Conform cadrului legal în vigoare, finanțarea investiției se poate asigura fie integral, din resurse financiare asigurate de partenerul privat, fie din resursele financiare asigurate de partenerul privat, împreună cu partenerul public. În cazul celei de-a doua variante, partenerul public poate contribui la finanțarea realizării investițiilor cu resurse financiare publice provenind inclusiv din fonduri externe nerambursabile post-aderare și din contribuția națională aferentă acestora, în condițiile prevăzute de legislația națională și cea a Uniunii Europene. În cazul în care cota de contribuție a partenerului public la finanțarea realizării investițiilor dintr-un contract de parteneriat public-privat este reprezentata de resurse financiare de alta natură decât fonduri externe nerambursabile și contribuția națională aferentă unor astfel de fonduri, aceasta nu poate depăși 25% din valoarea totală a investiției.
Care va fi soarta investiţiei după încetarea contractului de parteneriat public-privat?
De bună seamă, potențialii investitori privați se vor interesa de soarta investiției după încetarea contractului de parteneriat public-privat. Legiuitorul reglementează destul de tranșant această problema. Astfel, art. 38 din O.U.G. nr. 39/2018 prevede că, la încetarea, din orice motiv, a contractului de parteneriat public-privat, drepturile constituite de partenerul public în favoarea partenerului privat sau a societății de proiect vor înceta. Bunurile realizate sau dobândite de societatea de proiect și reprezentând obiectul contractului de parteneriat public-privat, precum și cele necesare derulării serviciului public ce urmează a fi transferate partenerului public, trebuie să fie libere de sarcini, în buna stare de funcționare și exploatabile conform standardelor aplicabile serviciului public și/sau bunurilor similare, în condiții stabilite prin contractul de parteneriat public-privat.
Totodată, la încetarea contractului de parteneriat public-privat pentru orice motive, altele decât expirarea duratei contractului, partenerul public va putea prelua acțiunile sau părțile sociale ale partenerului privat în societatea de proiect, în schimbul unui preț stabilit în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și ale contractului de parteneriat public-privat.
De altfel, din
însăși definiția data de art. 1 alin. 2) din O.U.G. nr. 39/2018 parteneriatului
public privat rezulta faptul că parteneriatul public-privat are că obiect
realizarea sau, după caz, reabilitarea și/sau extinderea unui bun sau a unor
bunuri care vor aparține patrimoniului partenerului public (și/sau operarea
unui serviciu public, în condițiile O.U.G. nr. 39/2018).
[1] http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-oug-nr-39-10-05-2018&page=9
[2] https://publications.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/94a3f02f-ab6a-47ed-b6b2-7de60830625e/language-en
[3] http://www.anrmap.ro/documents/10180/18176/documente-1279.pdf/b87f1de9-af17-4a59-aff3-3171d7d9c62e
Recent Comments