City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%, fiin înfiinţată încă din anul 1998.
In data de 27.09.2021, in Monitorul Oficial, a fost publicata Decizia de retragere a autorizaţiei de funcţionare a acestei societăţi, constatarea stării de insolvenţă, precum şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva sa.
Ca urmare a intrarii in faliment a societății City Insurance S.A., toate persoanele care au încheiat un contract de asigurare cu aceasta se întreaba ce se va întampla cu polița lor de asigurare.
Trebuie știut că în considerarea unor astfel de situații a fost înființat Fondul de Garantare a Asiguraților (”FGA”), pentru a putea fi protejați consumatorii de produse și servicii de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător persoană juridică română.
Conform art. 3 din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor (”Legea nr. 213/2015”), pot beneficia de sumele aflate la dispoziția FGA creditorii de asigurări rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în cazul constatării insolvenţei unui asigurător de catre autoritatea competenta, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative reglementate de prezenta lege, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege, respectiv 500.000 Euro, şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii.
Din punctul de vedere al disponibilitatii resurselor, in data de 28.09.2021, directorul adjunct al FGA a declarat ca fondul are în prezen un disponibil de 620 de milioane de lei, însă legea prevede mijloace de suplimentare a acestor fonduri.
Legea nr. 213/2015 vine în ajutor și în ceea ce privește definirea anumitor termeni, astfel:
- persoana asigurată – persoana care are încheiat un contract de asigurare, in cazul de faţă, cu City Insurance S.A.;
- un beneficiar al asigurării – o terță persoană căreia, în cazul de faţă, City Insurance S.A. ar fi urmat să îi achite sumele cuvenite conform condițiilor prevăzute de contractul de asigurare, ca urmare a producerii riscului asigurat;
- persoana păgubită – persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, inclusiv RCA, acoperit de către societatea asigurătoare. Se include în această categorie și asigurătorul îndreptățit în baza legii să recupereze de la societatea asigurătoare (în cazul de faţă City Insurance S.A.) sume plătite propriului asigurat atunci când a acoperit prejudiciile produse acestuia de către un asigurat al City Insurance S.A
În ceea ce privește creanța de asigurări, aceasta este reprezentată de despăgubirile/indemnizațiile datorate în temeiul unui contract de asigurare, cota parte din prima de asigurare datorată de asigurător pentru perioada în care riscul nu mai este acoperit, ca urmare a încetării contractului de asigurare înainte de expirarea perioadei de valabilitate înscrise în poliță (restituirea unei cote părți a primelor de asigurare achitate), precum si din sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă.
Potrivit Legii nr. 213/2015, polița este în continuare valabilă, iar orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului şi data încetării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere de plata adresată Fondului în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite de la Fond.
Procedura de plată enunţată mai sus este una relativ simplă, astfel că, în urma depunerii și analizării cererii de plată, FGA va emite o decizie de soluționare a acestei cereri.
Creditorii de asigurări care nu sunt mulțumiți de această decizie (în sensul respingerii parțiale sau totale a cererii de plată) o pot contesta, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiție, conform art. 21 din Constituția României.
De asemenea, creditorii de asigurări care au daune avizate de City Insurance S.A. înaintea publicării deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare și constatare a situației de insolvență, dar pentru care asigurătorul nu a deschis dosarele de daună, precum și creditorii de asigurări care suferă o daună acoperită de un contract de asigurare încheiat cu City Insurance S.A. în intervalul de timp dintre decizia ASF și 90 de zile de la data pronunțării de către instanța judecătorească a hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului societății, vor adresa o solicitare scrisă FGA pentru deschiderea dosarului de daună respectiv.